Tot mai mulți români încheie o asigurare de șomaj, care să le aducă un venit în situația nefericită în care și-ar pierde locul de muncă.
Societățile de asigurări se adaptează vremurilor contemporane, în care românii încheie chiar și asigurări de șomaj, nu doar de viață și pe cele clasice.
Asigurarea de șomaj este o extensie a celei de viață și ne costă în plus aproximativ 10% din valoarea asigurării principale.
Începând cu luna martie, pe piață apar variante care promit o perioadă mai mare de ajutor în cazul pierderii locului de muncă.
Una din cele mai mari companii de asigurări oferă din această lună o asigurare pentru pierderea locului de muncă, unde asiguratul poate să recupereze o parte din valoarea primelor dacă pierderea locului de muncă nu se produce.
Noile tipuri de asigurări de șomaj propun o sumă asigurată cuprinsă între 2.000 și 4.000 de lei, adică dacă rămâi fără job, primești această sumă maximum 12 luni, în funcție de cât ai cotizat.
Un broker explică: este o clauză suplimentară care poate fi adăugată la asigurarea de viață. Deci nu putem încheia o asigurare pentru șomaj independentă de o asigurare de viață.
De asemenea, dacă nu intrați în șomaj, o parte din bani se restituie: Să zicem că în decursul unui an plătești 500 de lei, în 10 ani 5.000 de lei, iar la finalul celor 10 ani nu ai beneficiat deloc de șomaj. Ți se dă 30% înapoi, adică 1.500 de lei.
Astfel, tot mai mulți români apelează la aceste „plase de siguranță”, în contextul în care România are printre cele mai mari rate ale șomajului în rândul tinerilor din țările membre ale UE, 22,2% în rândul tinerilor sub 25 de ani, scrie antena3.ro.